12 august 2021
![]()
2021 este anul elaborării Strategiei Tineretului 2030, al redactării arhitecturii viitoarelor programe operaționale din perioada de finanțare 2021-2027, precum și al adoptării pachetului de propuneri legislative în domeniul tineretului.
Convenția Națională pentru Tineret reprezintă cadrul în care cei mai relevanți actori ai sectorului public din domenii de resort pentru tineret, alături de reprezentanți ai sectorul neguvernamental de și pentru tineret să se descopere reciproc, să își împărtășească resursele și provocările specifice, să identifice canalele de cooperare și nodurile de interes comun, precum și să decidă țintele către care se îndreaptă împreună.
Drept urmare, Ziua Internațională a Tineretului reprezintă contextul potrivit pentru un eveniment care să reprezinte întâlnirea reprezentanților structurilor publice relevante cu rol în elaborarea, adoptarea și aplicarea politicilor și programelor pentru tineret, cu reprezentanții structurilor neguvernamentale de și pentru tineret, având ca obiectiv conjugarea eforturilor, cu scopul dezvoltării sectorului de și pentru tineret din România.
Mai multe detalii și înregistrarea discuțiilor pe: