Fondul pentru modernizare

Loading

Apeluri deschise

Nu există niciun apel deschis încă.

Descriere program

Tip Beneficiar

Domeniu

Despre program

Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument cheie pentru dezvoltarea investitiilor in proiecte energetice, care prevad imbunatatiri in eficienta energetica, modernizarea sistemelor energetice si tranzitia in regiunile dependente de carbune in Statele
Membre cu PIB pe cap de locuitor la pretul pietei mai mic de 60% din media UE (10 state). Fondul pentru modernizare este constituit din veniturile obtinute prin licitarea pe piată a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030 iar Romania are alocat un procent de 11,98% din totalul de 2 %.

Buget Total

15 mld euro (in functie de valoarea de tranzactionare a certificatelor de CO2.

Instituția finanțatoare

Comisia Europeana/BEI

Instituția coordonatoare

Ministerul Energiei

Categorii tematice

Programale cheie prevazute in OUG nr. 60/2022

Direcția Generală din cadrul Comisiei Europene care gestionează programul

Fondul de Modernizare funcționează sub răspunderea Statelor Membre beneficiare în cooperare cu:

  • Banca Europeană pentru Investiții
  • Comitetul de investiții
  • Comisia Europeană

Modernisation Fund | Climate Action (europa.eu)

Homepage – Modernisation Fund

Punctul Național de Contact

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Fondul de Modernizare (gov.ro)

Obiectivul general al programului

Obiectivul general al programului este să susţină modernizarea şi eficientizarea sistemelor energetice, îmbunătăţirea eficienţei energetice și tranziția spre neutralitate climatică în 10 State Membre UE cu venituri reduse (Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia). Totodată, Fondul pentru modernizare vizează tranziția către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, prin stimularea investitiilor în surse regenerabile de energie, retelele de transport care sa includa distributia energiei termice in zonele rezidentiale si comerciale, interconectari de retele pentru transportul de electricitate si gaze naturale, precum si stocarea de energie, imbunatatirea eficietei energetice in producerea de energie, inclusiv in sectoarele de transport, cladiri, constructii, agricultura si deseuri si pentru o tranzitie echitabila in regiunile dependente de carbune.

Durata de realizare a programului (luni): 127
Data de începere a programului: luna: 6 anul: 2020
Data de închidere a programului: luna: 12 anul: 2030

Obiective specifice

  • Sprijinirea Statelor Membre beneficiare  să îndeplinească obiectivele fixate pentru 2030 privind clima şi energia şi să joace un rol activ în tranziţia UE către neutralitate climatică
  • Creşterea securităţii energetice în Statele Membre beneficiare prin sprijinirea interconectărilor şi modernizarea reţelelor energetice
  • Accesibilizarea finanţării surselor regenerabile de energie
  • Transformarea economiilor şi a sectoarelor energetice ale Statelor Membre beneficiare în unele ecologice şi mai curate
  • Promovarea schimbului de bune practici între Statele Membre beneficiare

Activități eligibile/Cheltuieli eligibile

  • Investiții în producerea și utilizarea energiei electrice din surse regenerabile
  • Investiții pentru îmbunătățirea  eficienței, inclusiv în transporturi, construcţii, agricultură și deșeuri  energetice
  • Investiții în stocarea energiei
  • Investiții în modernizare rețelelor energetice, conductelor centralelor de termoficare, reţelelor pentru transportul de electricitate și gaz, creșterea interconectărilor dintre statele membre
  • Investiții  în regiunile dependente de cărbune: recalificarea și îmbunătăţirea compe­tenţelor lucrătorilor, educaţia, iniţiativele legate de căutarea unui loc de muncă și start-upurile

Rata de cofinanțare

  • până la 100% din cheltuielile eligibile pentru investiții prioritare
  • până la 70% din cheltuielile eligibile pentru investiții non-prioritare

Investițiile prioritare trebuie să se încadreze în domeniul de prioritate definit de către Directiva ETS 2003/87/CE, art.10d, alineat 2

Rezultatele programului

In implementare, conform obiectivelor definite prevazute in legislatia europeana si națională.

Sinergii și complementarități cu alte programe

Conform PNIESC

Sinergii și complementarități cu alte programe

În contextul privind tranziția energetică, creșterea ponderii surselor regenerabile de energie, a măsurilor de eficiență energetică și a nivelului de interconectivitate a rețelelor electrice, recalificării lucrătorilor şi generării de locuri de muncă în regiunile dependente de carbon, Fondul de Modernizare este complementar cu:

  • Programul Operaţional Regional Axa 3, care sprijină dezvoltarea de regiuni cu oraşe smart şi prietenoase cu mediul, educate şi atractive
  • Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă Axa 1, care promovează eficienţa energetică, reţelele inteligente de transport a energiei, utilizarea combustibililor şi a soluţiilor de stocare
  • Programul Operaţional Tranziţie Justă Axele 2, 4, care susţine investiţii în tehnologii şi infrastructuri pentru o energie curată cu emisii reduse, dezvoltarea spiritului antreprenorial și a inovării, reducerea poluării și consolidarea economiei circulare, creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă calificate
  • Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, care susţine creşterea accesului pe piaţa muncii pentru toţi şi promovarea antreprenoriatului, educaţia şi formarea profesională
  • Planul Naţional Strategic
  • Fondul de mediu, care susţine proiecte şi programe dedicate protecţiei mediului
  • Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile, care susține managementul energiei durabile la nivelul localităților sărace/ subdezvoltate din România
  • Planul Național de Redresare și Reziliență, prin promovarea acţiunilor legate de tranziţia energetică,  exploatarea surselor regenerabile de energie, retehnologizarea şi digitalizarea sistemelor energetice sau tranziţia regiunilor dependente de carbon împreună cu decarbonarea industriei energetice
  • Granturile SEE și Norvegiene, care finanţează şi proiecte din domeniul energie regenerabilă şi securitate energetică, ori de eficienţă energetică
  • Interreg al cărui scop este de a aborda provocările comune transnaţionale şi interregionale, inclusiv cele din domeniul energiei durabile
  • Programul Termoficare, cu acţiuni care vizează modernizarea, eficientizarea, retehnologizarea sau realizarea de sisteme noi de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor
  • Mecanismul Interconectarea Europei, care îşi propune dezvoltarea reţelelor energetice transeuropene şi cooperarea în domeniul energiei din surse regenerabile
  • Mecanismul Uniunii de finanțare a energiei din surse regenerabile, care susţine creşterea capacităţilor de producere a energiei regenerabile prin investiţii comune ale statelor membre
  • InvestEU, care sprijină investiţii în energie regenerabilă şi eficienţă energetică, inovarea şi digitalizarea
  • Fondul pentru inovarecare vizează implementarea de tehnologii, produse şi procese inovatoare, cu emisii reduse de carbon
  • LIFE, la nivelul sub-programului Tranziția energiei curate, care vizează dezvoltarea capacităţii de a crea cadrul şi condiţiile pentru tranziţia energetică

Documente utile

Mai multe informații despre Fondul pentru modernizare pot fi consultate accesând pagina Ministerului Energiei. 

Share:

Ai nevoie de ajutor?

Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.

"*" câmp obligatoriu

This field is for validation purposes and should be left unchanged.
Atlas - Asistent