Programul Corpul European de Solidaritate
![]()
Nu există niciun apel deschis încă.
Comisia Europeana
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP)
Obiectivul general al acțiunilor puse în aplicare în cadrul componentei „Corpul voluntar european de ajutor umanitar” contribuie, în special, la oferirea de asistență umanitară bazată pe nevoi și care are drept obiectiv protejarea de vieți omenești, prevenirea și diminuarea suferinței umane și apărarea demnității umane, precum și consolidarea capacității și a rezilienței comunităților vulnerabile sau afectate de dezastre.
Oferirea unor oportunități destinate tinerilor, de implicare în activități de solidaritate legate de furnizarea de ajutor umanitar în Europa, precum și în state din afara acesteia, îmbunătățind și validând în mod corespunzător competențele acestora prin implicarea în activități de voluntariat.
Programul poate oferi finanțare sub oricare dintre formele prevăzute în Regulamentul financiar, în special granturi, premii și achiziții publice.
Programul va permite tinerilor din UE și din țările partenere să se implice în activități de solidaritate legate de furnizarea de ajutor umanitar.
Acțiunile întreprinse în cadrul componentei „Corpul voluntar european de ajutor umanitar” se desfășoară în conformitate cu principiile ajutorului umanitar, și anume umanitatea, neutralitatea, imparțialitatea și independența, contribuind astfel la creșterea nivelului de implicare al tinerilor în activități de voluntariat.
REGULAMENTUL (UE) 2021/888 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 20 mai 2021 de instituire a Programului „Corpul european de solidaritate” și de abrogare a Regulamentelor (UE) 2018/1475 și (UE) nr. 375/2014
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2021.202.01.0032.01.ENG
Share:
Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.
"*" câmp obligatoriu