![]()
Nu există niciun apel deschis încă.
5.000.000 lei
Ministerul Culturii – Institutul Național al Patrimoniului
Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) este o taxă extrabugetară obligatorie pentru operatorii economici ce desfăşoară activităţi generatoare de venituri din vânzări de produse şi servicii care promovează sau utilizează imagini cu monumente istorice, imobile de patrimoniu sau în zona de protecţie a monumentelor istorice. TMI a fost instituit pentru a sprijini activităţile de protejare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin finanţarea de lucrări (intervenţii de urgenţă, amenajări în vederea pregătirii monumentelor istorice pentru vizitare gratuită), investigaţii şi elaborarea de reglementări, norme şi metodologii, programe sau proiecte culturale legate de monumentele istorice. Programul de finanţare din fondul TMI include atât monumente istorice aflate în proprietatea statului, a UAT-urilor sau a cultelor religioase, cât şi monumente istorice aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice. Anul acesta, programul național susține subprograme de: intervenţii de urgenţă (1.500.000 lei), de proiectare–elaborare documentaţii tehnico-economice pentru intervenţii asupra monumentelor istorice, în vederea solicitării de finanţări în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene (2021-2027) şi în cadrul diferitelor programe naţionale (1.000.000 lei), de acţiuni tematice – Timişoara, Capitală Europeană a Culturii – lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, (1.000.000 lei) și acţiuni tematice – Reşiţa, 250 de ani de siderurgie, pentru protejarea patrimoniului industrial-lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (1.000.000 lei).
Subprogramul acțiuni tematice – Timișoara, Capitală Europeană a Culturii – lucrări de întreținere și reparații curente – (TMI 2021) finanțează:
– lucrări de refacere a integrităţii şi funcţionalităţii sistemelor de acoperire (şarpante, învelitori, decoraţii) şi a sistemele de colectare şi evacuare a apelor pluviale (jgheaburi, burlane, rigole etc.),
– lucrări pentru instalarea de sisteme paratrăsnet,
– lucrări la finisajele exterioare şi interioare (coridoare, curţi interioare etc.), inclusiv pavaje/pardoseli şi lucrări de conservare a componentelor artistice integrate în aparatul decorativ al faţadelor,
– lucrări de întreţinere şi reparaţii la componente tehnice istorice (ascensoare),
– lucrări la tâmplăriile exterioare (porţi, ferestre, vitrine, obloane),
– instalarea de elemente de signaletică exterioară (semnalizare de monument istoric/casă memorială/element al unui circuit cultural) şi interioară (ghidaj, evacuare, numerotare şi denumire spaţii),
– lucrări dedicate monumentelor de for public, inclusiv amenajarea spaţiului adiacent.
1.000.000 lei
Acest program național este în sinergie cu Programele comunitare Europa Creativă, Piața unică și Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori cu legături strânse în domeniile identității europene, valorilor și patrimoniului cultural.
Sunt sinergii și cu turismul, care cuprinde o dimensiune culturală și care poate fi considerat drept o modalitate de îmbunătățire a cooperării între cetățeni. Sinergiile cu Programul Orizont Europa prin Clusterul Cultură, creativitate și societate favorabilă incluziunii vor pune în comun resursele în scopul aplicării celor mai recente tehnologii și al stimulării de noi abordări științifice pentru a îmbunătăți substanțial conservarea patrimoniului cultural. Complementaritatea cu PNRR va fi asigurată prin Pilonul IV. Coeziune socială și teritorială. Componenta 2. Turism și cultură care va pune în valoare patrimoniul cultural tradițional. De asemenea, există complementarități cu Granturile SEE și norvegiene și cu Programul INTERREG VI C.
Share:
Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.
"*" câmp obligatoriu